.
.

duminică, 26 februarie 2017

Sumar Literomania (23.02.2017)






Adina Dinițoiu, „Planeta Proust” văzută de Alex. Leo Şerban (click)
Dorica Boltașu Nicolae, Autorii canonici şi dragostea (II). Pasiune şi vină (click)
Robert Șerban, Cele cinci simțuri (click)
Marco Grosse, Poems (click)
Raul Popescu, Ultimul interviu cu Ioan Petru Culianu (click)
Liliana Corobca, Caiet de cenzor (fragment) (click)
Dinu Ghika, Amintiri dintr-o casă bucureșteană (click)
Radu Niciporuc, În căutarea lui Columb (click)
Vernonica D. Niculescu, O pătură de amărăciune (click)
Valeriu Gherghel, Trei versiuni ale lui Barbă Albastră (click)
Ruxandra Cesereanu, Cartea psihedelică a lui Mariu în Anzi (click)


vineri, 24 februarie 2017

Un savuros poet al limbajului




În 2016, poetul Sorin Gherguţ a publicat un nou volum de poeme, intitulat Trei, la Editura Vellant – un volum elegant, cu reproduceri după picturi (din scrum, pămînt, făină de muştar şi mediu acrilic) semnate de Nicolae Comănescu. Poet afirmat în anii ’90 la Cenaclul Litere de la Filologia bucureşteană (condus de Mircea Cărtărescu), debutat în volumul colectiv Tablou de familie (Editura Leka-Brâncuş, 1995, volum în care e prezent alături de colegii de cenaclu: Svetlana Cârstean, Mihai Ignat, Cezar Paul-Bădescu, Răzvan Rădulescu şi T.O. Bobe), Sorin Gherguţ a debutat editorial în 1998 cu volumul Time Out (Editura Timpul, Iaşi), iar în 2011 a publicat volumul Orice. uverturi şi reziduuri (Editura Pandora M/ Trei, Bucureşti). A apărut, de asemeni, în antologiile colective Marfă (Editura Salut, 1996) şi Marfă reîncărcată (Editura Brumar, 2011 – alături de Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Dan Pleşa şi Bogdan O. Popescu).

Tablou de familie era primul dintre cele două volume colective în care au debutat cenacliştii Litere, după modelul mai vechiului Desant optzecist (cel de-al doilea volum a fost Ferestre 98, Editura Aristarc, Oneşti), şi el a impus, practic, cîţiva tineri nouăzecişti, diferiţi ca formule literare, dar avînd în comun acel „aer de familie“ dat de frecventarea Cenaclului Litere bucureştean. Între ei, Sorin Gherguţ face notă aparte prin deconstrucţia lingvistică plină de umor pe care o practică în poezia lui. Poet constant, egal cu sine însuşi – deşi nu foarte prolific, autor a doar trei volume individuale (din motive de exigenţă şi/sau lene, cum declară într-un interviu) –, Gherguţ dă dovadă de aceeaşi stăpînire a discursului poetic şi de aceeaşi calitate valorică de la primul la cel de-al treilea/cel mai recent volum (care se numeşte chiar Trei). Dat fiind că Orice. uverturi şi reziduuri (2011) fusese un volum alcătuit în timp, presupun că şi Trei este o carte elaborată pe îndelete. Am apreciat cu deosebire, în acest din urmă volum, umorul lingvistic, absolut savuros, care face din Gherguţ un poet inconfundabil: un poet al limbajului (ca un bun cunoscător de lingvistică teoretică ce este), dublat însă de un teribil simţ al deriziunii, în parte urmuzian, prin umorul absurd, în parte beckettian prin reducerea la zero a semnificaţiei. Umor absurd şi melancolie bacoviană (frizînd depresia), deconstrucţie ludică a limbajului, toate acestea alcătuiesc nota distinctivă a unui poet inclasabil (cu jocuri lingvistice ca la Ion Stratan sau frazări repetitive ca la Bacovia ori Constantin Acosmei). Şi e interesant că acest tip de poezie ancorată în limbaj şi mizînd pe efectele umoristice şi derizorii ale combinaţiilor lingvistice nu rămîne una impersonală, ci dimpotrivă, este cît se poate de personală, ca la optzecişti, ba chiar afişează numele biografic al autorului. 

De altfel, deriziunea aceasta rezultată din efectele de limbaj se aplică, în egală măsură, „eului liric“ (poetul însuşi citează ironic, într-un loc, sintagma), pîndit aici de „3r: risipă ratare rebut alias biete scuze“, cum anunţă titlul unui poem. Citez în continuare dintr-un amplu – şi metatextual (chiar dacă, evident, ironic) – poem fără titlu, de la pp. 46-55: „aveam toate necesarele date/ spre a răzbi. spre a răzbate./ ce m-am făcut a fost că plouă/ în loc să le croiesc oamenilor o soartă nouă.// lume(, lume.) ghergut(, ghergut)“ – versuri cu indicaţie „solo“, cărora „lumea“ invocată le dă în continuare replica, precum corul antic. După cum se vede, dincolo de dislocările sintactice, de rime à l’ancienne şi metatext – asupra cărora voi reveni –, poetul trăieşte un soi de malaise în raport cu sine (obsedat de ratare), dar şi în raport cu lumea – faţă de care e inert, opus militantismelor ideologice şi activismului, excedat şi de consumerism. În terţinete, Sorin Gherguţ scandează nevrotic, repetitiv şi plin de umor: „pentru confortul meu psihic/ mă-ntorc să verific/ gazele, luminile, apele// şi iau apoi – critic/ privindu-mi aproapele/ – un anxiolitic“. Nici cu „munca“ (alt laitmotiv poetic, luat în balon) nu stă prea bine, nu e convins de „proprietate privată & libertate“, cît despre ideologie... „năuceala şi-alienarea (...) mă cuprind pe tărîm ideologic“ (p. 31). Impasul „ideologic“ este – în acord, probabil, cu vremurile pe care le traversăm –, o noutate în poezia lui Sorin Gherguţ.

Cum spuneam, Gherguţ practică, paradoxal, o poezie lingvistică – o raritate printre poeţii de azi, adesea minimalişti, neinteresaţi de limbaj –, dar în egală măsură o poezie personală (în sensul „personismului“ lui Frank O’Hara, invocat pe vremuri la Cenaclul Litere); există în carte poeme cu titlul Eu 2, Vertig(eg)o sau (dez-ego), care iau în deriziune eul poetic (ce trimite la eul biografic). Iată, de pildă, în Vertig(eg)o, o ironie existenţială la persoana I, cu trimitere la Sorescu (şi Villon), o prăbuşire în gol fără plasă, care ia ulterior forma unei aruncări la coş fără plasă (fără a mai pune la socoteală fuga de sens de la „a arunca la coş“ la „a stoarce un coş“): „mă prăbuşesc în gol ţinîndu-mă (strîns) de o sfoară ruptă demult/ şi relativ calm pe deasupra/ şi culmea/ sfoara continuă să se rupă,-n bucăţi tot mai mici/ nu c-ar fi/face vreo diferenţă// o las din mînă (stînga sau dreapta) doar cît s-apuc, cînd şi cînd (în general din ce în ce mai des) toarta unei halbe de bere sau o sticlă. O mînă pe sfoară, o mînă pe sticlă. Toarta (nu poarta) e-n fond tot din sticlă. Totul e ca, înainte să mă fărîm, să trec printr-un inel, inelul cel strîmt, asemenea unui coş de la jocul de basket, şi – nu-n ultimul rînd – ca inelul să aibă, asemenea coşului de baschet, agăţată o plasă (nu precum coşurile de pe terenurile unor şcoli sau baze sportive la care-am mai jucat). E foarte importantă plasa.// Sau nu cumva sfoara/ Sau nu cumva am trecut deja prin inel şi sfoara/ De care mă ţin strîns provine/ Din plasa sus-menţionată, de el agăţată, de care ziceam?// (...) (Sorescu pe undeva şi Villon) Dar urmăriţi acest film:// Să nimereşti coşul şi coşul să nu aibă plasă/ E ca şi cum ţi-ai stoarce un coş şi din el ar ţîşni, ce ştiu eu, petrol sau melasă/ Nu puroi ci poate cerneală, sau ulei de motor/ (Fluide cu un sfert de trecut, juma de prezent şi infinitezimal viitor)“. Deriziunea – atitudine „de bază“ la Sorin Gherguţ – se joacă şi pe acest teren epidermic, al „fluidelor“, „mucozităţilor“, „pielii“ şi „coşurilor“, dar şi al mutării ideilor (vezi de civitatis, de pildă) la propriu pe terenul de... basket (sau lupte, sau fotbal, după caz).

Apropo de dimensiunea metatextuală (sau „paratextuală“, zice poetul), Gherguţ strecoară în poemul amplu evocat mai sus (fără titlu) şi un „extra (imn paratextualist)“, tematizînd ironic, pentru cunoscători, moartea autorului, în epoca scrisului pe calculator: „orice autor/ vrea să trăiască/ dar scrisul devine o ruletă rusească,// scrisul pe calculator,/ cînd o bombă adastă/ ascunsă undeva sub o tastă// cum nu vreau să mor/ mă comut, temător/ la hîrtie şi pastă// nici un autor/ nu vrea s-o mierlească./ nu că nu-i uşor.// (revin şi) fac echipă cu Rube Goldberg şi cu baronul Münchhausen/ fac echipă cu cine vrei tu în poezia asta pe care nu mă mai gîndesc s-o termin/ fac echipă şi cu Icar/ în textul ăsta din care nu mai intenţionez (atenţie: rimă facilă) să mă car// scriu aşa cum aş înota la 100 de km de orice mal/ din spirit sportiv combinat cu îndărătnicie animalică/ aşa cum m-aş agăţa, în cădere, de toate firele de aţă, nu şi de sîrme neizolate: risc de electrocutare./ aşa cum şi pe dincolo“. Această cădere a lui Icar, acest sens gravitaţional conferă o anumită gravitate, şi greutate, deriziunii poetice. Deşi scrie poeme cu rimă şi ritm, cu refrene şi repetiţii, aşadar cu prozodie şi perpetuu intertext, vrînd parcă să fie uneori lungi texte de hip-hop urban, Sorin Gherguţ este, peste tot, un poet inconfundabil în peisajul literar contemporan, un „umorist“ urmuzian şi un deconstructor al limbajului, minat de simţul gravitaţiei şi al derizoriului.


Sorin Gherguţ, Trei, ilustraţii de Nicolae Comănescu, Editura Vellant, Bucureşti, 2016, 144 p.




sâmbătă, 18 februarie 2017

Sumar Literomania (16.02.2017)






Săptămâna aceasta puteţi citi pe Literomania:


Adina Dinițoiu, Ce sens are iubirea în absenţa memoriei? (click)
Paul Țanicui, Comédia ţiganilor. TARAF DE HAÏDOUKS (click)
Raul Popescu, Elisabeta Báthory și America (click)
Ioana Nicolaie, Pelinul negru (click)
Richard Brautigan, Dactilograful lui Ernest Hemingway (click)
Cosmin Perța, Dispariția (scenariu de film) (III) (click)
Valeriu Gherghel, Sic transit… (click)
Veronica D. Niculescu, Cantilene (click)
Ruxandra Cesereanu, Veronica se întoarce J (click)
Radu Niciporuc, Portretul lui captain Ha (click)


luni, 13 februarie 2017

Sumar Literomania (09.02.2017)





Săptămâna aceasta puteţi citi pe Literomania:

Cultura protestului în România (click)
Dorica Boltașu Nicolae, Autorii canonici și dragostea (click)
Raul Popescu, Corupție și crime în Los Angeles (click)
Adina Dinițoiu, „Legăturile primejdioase” în era Facebook. „Potenţialul erotic” al femeii cincuagenare(click)
Prozele finaliste la concursul Flash Fiction (ianuarie 2017) (click)
Cosmin Perța, Dispariția (II) (scenariu de film) (click)
Veronica D. Niculescu, Cântecul de leagăn al condorului (click)
Ruxandra Cesereanu, Radu Vancu și prietenii lui faimoși (click)
Despina Jderu, Derealitatea orașului (click)
Radu Niciporuc, Poveste cu scorpion (click)
Valeriu Gherghel, Mihai Ursachi văzut de binevoitori (click)